Hematit

Gemologii folosesc mai mulți termeni tehnici pentru a desemna strălucirea sau lumina reflectată de suprafața unei pietre prețioase. Acești termeni includ „adamantin” (asemănător diamantului), „sticlos”, „mătăsos”, „rășinos”, „uleios” și „metallic”. Cea mai răspândită strălucire, caracteristică pietrelor transparente tăiate în fațete precum safirul, spinelul, berilul, cuarțul și turmalina, este cea sticloasă. Cea mai puternică sau reflectorizantă strălucire este cunoscută ca metalică și prezintă o suprafață reflectorizantă asemănătoare metalului lustruit. Pietrele prețioase cu strălucire metalică au de obicei un indice de refracție în jur de 2,6 până peste 3, semnificativ mai mare chiar și decât cel al diamantului (2,4). Foarte puține pietre prețioase au strălucire metalică. Cele mai cunoscute sunt hematitul și pirita, două minerale pe bază de fier, folosite frecvent în scopuri decorative. Hematitul, oxidul de fier, și-a primit numele de la cuvântul grecesc pentru „sânge”, deoarece este roșu când este tăiat subțire sau măcinat în pulbere. Hematitul cristalizează în sistemul cristalin romboedric și are aceeași structură cristalină ca safirul și rubinul. Hematitul este întotdeauna mat și de obicei de culoare negru-gri. Se găsește tăiat în cabochon sau fațetat, iar gravurile sunt deosebit de populare. Hematitul a fost un material tradițional pentru realizarea inelelor cu sigiliu. Când este lustruit puternic, uneori seamănă cu argintul. Zăcăminte de hematit au fost descoperite în Regatul Unit (Cumberland), Bangladesh, Brazilia, China, Noua Zeelandă, Republica Cehă și SUA (Minnesota). Hematitul a fost descoperit și pe Marte de o navă spațială NASA. Deoarece hematitul se găsește de obicei în medii acvatice pe Pământ, acest fapt a condus la presupunerea că pe Marte a existat odată apă. Pirita (cunoscută și ca pirita de fier) este un sulfid de fier, de obicei galben alama sau galben cenușiu, primind porecla de „aurul proștilor”. Numele său provine de la cuvântul grecesc pentru „foc”, deoarece produce scântei când este lovită cu oțel sau cremene. În trecut, pirita a fost folosită pe scară largă în bijuterii, dar astăzi este rar întâlnită. Veți găsi pirita în ornamente, ca piatră laterală în inele și uneori în pandantive cu formă discoidală cu un motiv radial caracteristic. Pirita are o duritate destul de bună (6 până la 6,5 pe scara Mohs), dar este foarte fragilă. Zăcăminte de pirita au fost descoperite în Peru, Bolivia, Mexic, Suedia, România și SUA (Colorado).